Zilele de vară trec repede în această vacanță de vară de la Herculane. Aerul de munte, puternic ionizat și peisajul spectaculos al Parcului Domogled care înconjoară stațiunea sunt o adevărată binefacere pentru sănătate și o oază de răcoare față de căldura toridă a zilelor de vară.
După un somn odihnitor, diminețile încep pline de energie la Bacolux Afrodita Resort & Spa. De la balconul camerei cu vedere spre munte, decorul verde și aerul dimineții te înviorează și te pregătesc pentru o zi plină, în care relaxarea și distracția se împletesc pentru a-ți garanta starea de bine în vacanța ta în Herculane. Începe cu un mic dejun variat, proaspăt și cu opțiuni multiple, inclusiv pentru vegetarieni sau copii, care te așteaptă în restaurantele noastre.
Zile de vacanță în Herculane
Stațiunea balneară este recunoscută, în primul rând, pentru proprietățile terapeutice ale apelor sale termale. De aceea, unele dintre cele mai căutate oferte de la Bacolux Afrodita Resort & Spa sunt cele care includ terapii balneare, de spa și wellness: Celestium, cu o terapie wellness / zi, oferta de tratament balnear Sanitatem cu trei tratamente balneare / zi sau oferta SpaMed, care combină o terapie wellness cu două tratamente balneare pe zi.
În funcție de alegere și preferință, ziua ta de vacanță la Herculane va include aceste terapii de refacere și sănătate, programate după recomandările medicului balneolog al resortului. Piscina exterioară Blue Sky te așteaptă pentru o sesiune de înot, sau doar ca să te destinzi cu un cocktail răcoritor, la șezlong. Pentru că vara este despre relaxare și răsfăț, piscina îți oferă cadrul perfect pentru a te bucura de soare, apă și munte, împreună cu prietenii sau familia.
Dacă vrei să faci mișcare, ai de ales dintre zeci de trasee și destinații interesante pentru a descoperi Băile Herculane și împrejurimile sale. Întreabă la recepție și îți vom recomanda câteva obiective turistice de văzut în zonă, de la Cheile Corcoaiei, la Cascada Vânturătoarea, Grota cu Aburi și multe altele. Copiii au propriul lor program distractiv, condus de o echipă creativă de animatori de la Teatropolis Junior. Elena și Shebi organizează activități pentru copii, ateliere de creație, spectacole, piese de teatru, concursuri, în care cei mici își dezvoltă noi abilități într-un mod ingenios și distractiv.
Seri de vacanță la Herculane
Iar dacă ziua de vară se termină repede, este doar pentru că seara să înceapă în forță! Artiști îndrăgiți sunt invitați în această vacanță de vară, pentru a susține spectacole live pe terasa Belvedere Afrodita Resort și la Diana Resort. Programul de show-uri de weekend a debutat cu invitatul special Radu Ille, alături de care ne-am bucurat de ritmurile muzicii folclorice. Într-un spectacol plin de culoare și de emoție, trupa de pop-rock Proconsul, prima formație care a câștigat Cerbul de Aur, a transformat terasa într-o scenă de concert, iar inimile noastre au vibrat pe melodiile atât de cunoscute ale trupei. Marius Bălan ne-a încântat cu șlagăre de neuitat, iar Francisca Dascalu, cu tonuri de jazz și bossa nova.
Pe 29 iulie, Jeni Nicolau și Cornelia Tică vor înveseli atmosfera unei seri obișnuite de weekend, transformând-o într-una memorabilă, cu râsete și muzică, pe Terasa Belvedere. În august, pregătim noi spectacole cu invitați speciali precum Joy Band, MashUp Band, Stefan Vancea, The Fives.
Și nu doar serile de weekend sunt spectaculoase la Afrodita Resort. Fiecare seară, inclusiv în timpul săptămânii, are ceva aparte, pentru a da culoare și farmec vacanței tale în Herculane. Evenimentele de entertainment încep la ora 20:00 și se termină în jurul orei 22:00, timp în care se desfășoară concursuri, momente de dans și muzică. Trupa de actori Elena și Shebi au creat un program cu tematici diferite în fiecare seară. Astfel, vei explora meridiane și încerca experiențe noi, din confortul fotoliului tău de pe terasa Belvedere, în “Seara Hotelului”, “Seara Americană”, “Orientală”, “Româneasca”, “Seara Hollywood”, “Herculane”, “Grecească” sau “Latino”.
Oferte de vacanță la Herculane
Da, zilele și serile de vară trec repede când te simți bine. Tocmai de aceea, îți oferim o zi în plus la Băile Herculane. Îți prelungim vacanța de vară cu o zi, gratuit. Cu oferta Stay More, Save more, ai 4 nopți + 1 gratis pentru un sejur all inclusive, în camera Lifestyle. Regimul de masă all inclusive are mic dejun, prânz, gustare, cină în sistem bufet suedez și băuturi non-alcoolice & alcoolice.
Te așteptăm pentru o vacanță de vară cu zile și seri de neuitat, în Băile Herculane, la Bacolux Afrodita Resort & Spa!