Iarna aduce frigul și vremea rece, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la răsfățul și îngrijirea de sine. Dimpotrivă, beneficiile unor tratamente spa înainte de sezonul rece sunt numeroase, iar noiembrie este un moment perfect pentru o escapadă termală. Stațiunile balneare cu ape termale sunt destinații ideale pentru a-ți revigora trupul și împrospăta mintea, iar la Bacolux Afrodita Resort & Spa din Băile Herculane, vei combina beneficiile relaxante ale apei calde și a ale tratamentelor de spa și wellness cu confortul unui resort de 4*.
De ce să faci mergi iarna la spa?
Temperaturile scăzute, lumina mai redusă a zilei și stresul de dinainte de sărbători sunt factori ce pot induce oboseală și sensibilizare la virozele specifice sezonului. Tratamentele de spa, masajele și băile cu ape termale au proprietăți terapeutice care contribuie la relaxarea mușchilor și a minții, ceea ce reduce nivelul de stres și stimulează sistemul imunitar.
Iarna, pielea se poate deshidratata și irita, iar sauna și băile cu ape termale bogate în minerale și substanțe benefice asigură o hidratare intensivă, restabilind strălucirea naturală a pielii. Totodată, stimulează circulația sângelui, ajută la eliminarea toxinelor și creșterea aportului de nutrienți către celule.
Ce tratamente spa sunt indicate iarna?
Băile cu ape termale
Băile cu ape termale, cu efecte benefice asupra pielii, mușchilor și articulațiilor, sunt unele dintre cele mai căutate terapii în sezonul rece. Stațiunea balneară Băile Herculane are izvoare de apă termala ce conțin sulf cu proprietăți antiinflamatoare și de detoxifiere, precum și calciu și magneziu, esențiale pentru sănătatea oaselor și a mușchilor. Temperatura ridicată a apei contribuie la relaxarea mușchilor și la stimularea circulației sanguine.
La Bacolux Afrodita Resort & Spa avem propriul izvor de apă termală, folosit în terapiile balneare și de wellness de la Herculum Spa. Programul de băi de sulf la bazin este de Luni până Duminică, între 08:00 și 15:00 iar prețul începe de la 30 lei / procedură / persoană.
Masajele cu uleiuri calde
Masajele de relaxare hidratează în profunzime pielea și oferă o experiență senzorială unică. Puterea uleiurilor esențiale va înviora corpul și liniști mintea, te va elibera de griji și de agitația din jur, pentru a te concentra doar asupra acestui moment dedicat exclusiv ție.
În meniul Herculum Spa, găsești masaje cu pietre calde, pentru relaxare profundă și eliminarea oboselii cronice, cu bețe de bambus pentru tonifiere, detoxifiere și modelarea corpului, precum și masaje parțiale, pe cele mai comune zone de acumulare de stres și tensiuni. Alege în funcție de nevoile tale: bucură-te de beneficiile unui masaj de spate, experimentează echilibrul întregului organism printr-un masaj al tălpilor, focalizat pe punctele de presiune, sau scapă de insomnii și dureri de cap printr-un masaj extrem de relaxant al scalpului.
Tratamente faciale hidratante
Pielea feței are nevoie de îngrijire specială în sezonul rece, iar tratamentele faciale cu produse hidratante și revitalizante pot reda pielii strălucirea și fermitatea. Apa termală Herculane este esența tratamentelor faciale de la Herculum Spa: oferă o curățare delicată și profundă, hidratare eficientă cu extract de panseluță sălbatică și o senzație revigorantă datorită apei pure din natură, pentru un ten radiind de sănătate.
Descoperă gama de tratamente faciale pentru hidratare, remineralizare, lifting și tratamente antiage – în sesiuni de 50 sau 80 de minute și prețuri care încep de la 179 lei / procedură.
Sauna și baia de aburi
Oferind o alternanță între căldură intensă și răcire, sauna și baia de aburi pot ajuta la deschiderea porilor și eliminarea toxinelor din organism. Acest proces de detoxifiere este benefic pentru sănătatea generală și poate fi mai eficient în condiții de temperaturi mai scăzute. Saunele sunt benefice pentru sănătatea căilor respiratorii, ajută la ameliorarea congestiei nazale și la îmbunătățirea respirației, aspecte care pot fi afectate în sezonul rece.
Circuitul de saune și piscine de la Bacolux Afrodita Resort & Spa este unul special – și unul dintre motivele pentru care Herculum Spa a fost premiat pentru conceptul său inovativ. El include câteva saune speciale, așa cum sunt Sauna Ierburile Afroditei și Sauna Hercule, cel mai vechi tip de saună – „smoke sauna” – care pune în evidență pinul negru, o raritate specifică locului.
Contrar a ceea ce s-ar putea crede, tratamentele balneare pot oferi o senzație de energie și vitalitate, ajutând la pregătirea organismului pentru provocările sezonului rece. Apele termale stimulează eliberarea endorfinelor, cunoscută sub numele de “hormonul fericirii”, ceea ce îmbunătățește starea de spirit și reduce simptomele anxietății și ale depresiei.
Băile Herculane, Indiferent de temperaturile de afară, este un adevărat sanctuar de relaxare și îngrijire personală în sezonul rece, cu tratamente spa și wellness într-un cadru natural și reconfortant.Te așteptam la Bacolux Afrodita Resort & Spa în vacanța de iarnă, pentru a descoperi farmecul și beneficiile tratamentelor termale. Ti-am pregatit oferte de sezon: 1 Decembrie la munte, Crăciun la Afrodita Resort & Spa și Romantic Escape, un weekend romantic în doi, în minunata stațiune balneară Herculane.