Activități pentru copii la Băile Herculane 

activitati copii vara

Oferă-i copilului tău o vacanță plină de activități, în sejurul vostru la Bacolux Afrodita Resort & Spa, din Băile Herculane!

Pentru a se bucura din plin de vacanța de vară, copiii simt nevoia să facă activități variate, să petreacă timp împreună cu alți copii și, evident, să se distreze de minune. În acest fel, părinții se pot bucura și mai bine de un concediu relaxant. De aceea, la Bacolux Afrodita Resort & Spa, crearea unor facilități atractive pentru copii a fost o prioritate. Pentru că vrem să fim siguri că, în vacanța de vară, întreaga familie se simte bine – copiii au locuri de joacă sigure și potrivite vârstei lor, părinții se relaxează la Herculum Spa, iar bunicii se bucură de cele mai bune terapii și tratamente medicale.  

Știm că, uneori, copiii pot fi pretențioși în ceea ce privește mâncarea și, de aceea, încă de la început am luat în considerare opțiunea de bufet suedez în restaurantele noastre. Astfel, ei vor avea la îndemână o varietate mare de preparate, făcând alegerea mesei mult mai facilă. În ceea ce privește cazarea, camerele Family & Family Plus precum și apartamentele sunt perfecte pentru vacanța împreună cu cei mici. Dotate cu canapea sau fotoliu extensibil, acestea vor oferi confort pentru fiecare membru al familiei. Se poate solicita suplimentar pătuț pentru bebeluș, pat suplimentar sau cădiță pentru bebeluș.

Dincolo de facilitățile de cazare și masă, am pregatit locuri de joacă și activități speciale, ateliere creative, teatru, concursuri, astfel încât cei mici să se bucure din plin de vacanța de vară. Iată câteva activități pentru copii, de făcut la Băile Herculane:

Activități pentru copii și distracție în toi la AquaSplash 

Bine ați venit în micul paradis acvatic al copiilor de la Băile Herculane! Amenajat cu elemente decorative ale naturii, AquaSplash îi așteaptă cu jocuri cu apă, tobogane și o piscină de 60 cm adâncime, sigură pentru cei mici, încălzită la 37-38 grade. Într-un decor parcă desprins din basme, copiii vor face mișcare, vor explora, se vor juca. Au inclusiv salină, benefică pentru întărirea imunității, tratarea răcelilor și a afecțiunilor ORL. Copiilor le este recomandat să petreacă minimum 30 de minute în zona de salină din Aqua Splash. Nu se vor plictisi, pentru că au, în interiorul salinei, o zonă de jocuri care stimulează creativitatea.

activități pentru copii aquasplash

Descoperiți legendele eroilor Olimpului 

Faceți o mică incursiune alături de copii în istoria acestei stațiuni balneare, cunoscute încă de pe vremea romanilor. Un tur în centrul său, pe străduțele pietruite, îi va face să descopere statuia eroului mitologic Hercule, precum și legendele sale faimoase, atât de îndrăgite de copii. Se spune că acest personaj ar fi trecut prin Băile Herculane, cu mii de ani în urmă, în căutarea lânii de aur. Hercule şi argonauţii ar fi ajuns la zona cunoscută astăzi drept Cazanele Dunării, unde s-a oprit pentru a încerca trecerea corăbiei deasupra cataractei. Aici s-a întâlnit cu o bătrână – numita Corcoaia, de unde și numele Cheile Corcoaiei – care l-ar fi îndrumat să facă baie în apele izvorului cu ape termale, pentru a-și reface puterile.

piata hercules baile herculane

Locul de joacă pentru copii

Locul de joacă este un mediu plăcut, sigur și îndrăgit de copii. Este amenajat în exterior, iar pereții care îl delimitează au fost pictați de un artist plastic, creând o atmosferă ca de basm. Are corăbii de pirați, tobogane, scări de escaladă, mini labirinturi, iar copiii de toate vârstele le explorează și se distrează pe cinste. Locul este sigur, fiind dotat cu o saltea gonflabilă care previne orice accidente și atenuează căderile. Există și băncuțe pentru adulți, dacă doresc să stea în apropiere. 

locuri de joaca pentru copii baile herculane

Activități pentru copii sub formă de ateliere creative 

În fiecare dimineață, după micul dejun, între 10.00 și 11.00, copiii își pot exersa ingeniozitatea la atelierele creative organizate de echipa de animatori a hotelului. Micii muzicieni improvizează ritmuri cu instrumente de percuție la atelierele de muzică, iar la atelierul de pictură își exersează talentul la desen și crearea de semne de carte. Se fac jocuri de dezvoltare personală în cadrul atelierelor de actorie, iar la cel de arheologie, copiii asamblează cu toții un schelet de dinozaur T-Rex de doi metri înălțime! 

activitati pentru copii jocuri creative

Piese de teatru, amuzante și pentru părinți 

Fiecare seară este o poveste. Elena și Shebi, îndrăgiții actori ai Teatropolis Junior din București și coordonatorii activităților pentru copii de la Bacolux Afrodita Resort & Spa, creează în fiecare an un program de divertisment atractiv și interactiv. Copiii devin pentru o seară actori, interpretând roluri din Scufița Roșie și Ursul păcălit de vulpe, două cunoscute piese de teatru, care sunt puse în scenă într-o cheie comică, distractivă inclusiv pentru adulți. 

piese de teatru pentru copii

Copiii au talent 

Organizăm concursuri cu premii și mici competiții sportive, cu recuzită creativă. De asemenea, punem în scenă versiunea noastră de Românii au talent, sub forma unui mini talent show, în care fiecare copil se desfășoară cu dansuri, numere de gimnastică, pictură. Să înceapă spectacolul de teatru și de activități pentru copii!

activitati copii vara

În vacanța mare cu copiii la Băile Herculane, distracția și buna dispoziție sunt asigurate.  Micul dejun, precum și cinele, vă așteaptă în restaurantul Premier, unde preparatele sunt mereu variate, sănătoase și gustoase. Vă așteptăm pe toți să petreceți o vacanță de vară alături de cei dragi vouă la Bacolux Afrodita Resort & SPA!

Copyright © 2022 Bacolux Hotels.